Ce răspunde Tăriceanu când este întrebat despre suspendarea lui Iohannis

Ce răspunde Tăriceanu când este întrebat despre suspendarea lui Iohannis
Publicat: 18/05/2019, 12:35

Întrebat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Suceava, dacă mai este luată în calcul suspendarea președintelui Klaus Iohannis, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a spus că „suspendarea nu e o jucărică”.

„Suspendarea nu e o jucărică pe care o fâlfâim toată ziua, pentru că până la urmă o țară trebuie să aibă anumită stabilitate politică. Dacă vă imaginați că ideea de a nu mai lăsa piatră peste piatră în țară este ideea pe care trebuie să mergem, eu nu o împărtășesc. Eu nu am admirație pentru Klaus Iohannis dar mai sunt câteva luni, vin alegerile și acesta a fost motivul pentru care eu am spus că în această fază, cu șase luni înainte de încheierea mandatului, nu se mai poate face suspendare. Vin alegerile și poate fi sancționat prin vot”, a răspuns Tăriceanu.

Șeful Senatului a mai spus că deși președintele Klaus Iohannis a făcut „greșeli politice”, acestea nu se sancționează politic.

„Faptul că el a făcut niște greșeli politice, acelea se sancționează politic, nu prin suspendare. Suspendarea se bazează pe asta. E adevărat. El a ieșit din haina de președinte și a îmbrăcat haina de lider al opoziției”, a mai spus Tăriceanu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cum a reușit o femeie să se îmbarce fără bilet într-un avion de la New...